Asemenea multor localități ale țării și în comuna Bunești învățământul are un trecut îndepărtat.
După cum reiese din ,,Istoricul școlilor din Bunești”, întocmit de învățătorii Dumitru Andreescu din Titireci și Ion Nicolaescu din Bunești, pe aceste meleaguri au existat școli înainte de anul 1932.
În satul Bunești, școala a existat în cătunul Vîlcani, pe lângă Biserica ,,Cuvioasa Paraschiva”, din Dealul Mircii. În susținerea acestei afirmații, autorii istoricului învățământului din Bunești arată: ,,… acolo a învățat bunicul meu, Din D. Barbu, așa am avut posibilitatea că de la el am auzit și chiar posed o carte de rugăciuni, costă 20 parale, cu data 1832, tipărită de Tipografia Episcopiei”.
Dintr-un tabel întocmit în anul 1905, noiembrie 30, de către directorul școlii din Bunești, Iorgu Novac, reiese că școala din Bunești a funcționat încă din 1821-1828, probabil tot pe lângă biserica amintită, avându-l ca dascăl pe Nicolae Caramet.
Școli au existat și în satele componente comunei Bunești, Titireci și Teiușu, care erau unități administrative de sine stătătoare.
Anul 1838 constituie începutul unui învățământ organizat și în satele județului Vâlcea. Astefel că, și în comuna Bunești se reînființează școala, avându-l ca dascăl pe Gheorghe Dinescu. Școala durează până în jurul anilor 1848-1850, când se închide din lipsă de dascăl și local. În schimb școala funcționează în satu Teiușu, unde au mers să învețe carte și copiii din Bunești și Titireci.
La 1860, școala din Bunești a început să funcționeze din nou, sub conducerea dascălului Gheorghe Stoica, până în anul 1870, când din lipsă de dascăl se închide.
După 1877, școala a început să funcționeze din nou sub conducerea dascălului Constantin Șerban, iar în anul 1885 se închide din lipsă de dascăl și local.
La 1889 s-a construit local propriu de școală în Bunești, ceea ce va influența pozitiv dezvoltarea ulterioară a învățământului din comuna Bunești. Documentele existente în arhiva Școli Gimnaziale Bunești ne atestă că de la acea dată învățământul a funcționat fără înterrupere.
Din documentele existente la Arhivele Statului, filiala Rm. Vâlcea (dosarul nr. 13, anul 1938, al Prefecturii județului Vâlcea), reiese că anul 1938 a însemnat începutul învățământului organizat și în comunele Titireci și Teiușu (astăzi sate componente ale comunei Bunești). În arhiva școlii din Bunești nu există documente care să redea modul cum a evoluat învățământul din satele Titireci și Teiușu.
În satul Titireci, la 1881, școala exista pe locul unde a avut gospodăria locuitorul Constantin Andreescu. În anul 1889, școala s-a mutat în casa locuitorului Gheorghe Bărăitescu, construită de proprietar în anul 1887, din cărămidă și donată definitive pentru a fi folosită ca local de școală. Aici școala a funcționat până în anul 1911, când s-a mutat la Bunești, deoarece aici s-a dat în folosință un nou local de școală, ce avea două săli de clasă, la care în anul 1916 s-au mai adăugat alte două săli de clasă, o cancelarie și o cameră pentru materiale (fotografia de mai jos).
Clădirea școlii din Bunești, dată în folosință în anul 1911,cu 2 săli, căreia i s-au mai alăturat în anul 1916 încă 2 săli de clasă. Alături se vede primul local de grădiniță din Bunești
Prima şcoală din satul Teiuş apare în anul 1845, avându-l ca învăţător pe Ghiţă Ion Petre, cel care înfiinţase şcoala din satul Buneşti. Aceasta a funcţionat până în anul 1860, când cei care au vrut să înveţe s-au mutat la şcoala de la Ocnele Mari. În anul 1903 este făcută o clădire nouă, de locuitorul Tănasie Zachia, care având un fiu învăţător, numit ca învăţător în comuna Genuneni, judeţul Vâlcea, se ocupă de construcţia şcolii pentru a-l aduce ca învăţător pe fiul său. Acest local avea două săli de clasă și o cancelarie. A fost folosit pentru școală până în anul 1963, când cu ajutorul cetățenilor s-a construit un nou local de școală, cu patru săli de clasă, o cancelarie și o bibliotecă. Vechiul local a fost transformat în cămin cultural.
Mai târziu, în urma dezvoltării învăţământului şi a dorinţei de învăţătură crescândă a tineretului, vechea şcoală dovedindu-se neîncăpătoare, între anii 1961-1963 se construieşte la Teiuş o nouă şi frumoasă şcoală cu şase săli de clasă şi o sală pentru grădiniţă. Au fost câţiva ani, când la această şcoală, ca şi la cea din centrul comunei, au funcţionat şi clase paralele. Din păcate, datorită industrializării ţării şi plecării tineretului la oraş, în anul 2000, şcoala s-a desfiinţat. Ultimul învăţător, pe timpul căruia s-a desfiinţat această şcoală, a fost Popa Elena-Cristina.
La Bunești-centru, învățământul s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, având local încăpător și învățători. Aici au venit, începând cu anul 1911, copiii din satele Bunești, Titireci, Firești, Râpănești și chiar din alte localități vecine.
Cu toate că existau localuri de școli proprii și dascăli pregătiți, învățământul din comuna Bunești se desfășura totuși în condiții grele, din cauza dezinteresului pe care îl manifestau autoritățile locale pentru dezvoltarea învățământului.
La 12 septembrie 1898, învățătorul Dumitru Dumitrescu, de la Școala Bunești, se plânge Revizoratului școlar că ,,este uimit de starea localului, care pe lângă faptul că nu este spațios, dar este nepardosit cu scânduri, mobilierul este cu totul primitiv și insuficient, bănci sunt numai patru și defectuoase”.
Din cauza condițiilor grele în care trăiau, adeseori, copiii se îmbolnăveau de boli contagioase. Medicul Plaiului Cozia, la 6 decembrie 1898, ,,dispune să se suspende cursurile școlare la Bunești, pentru 16 zile, din cauza epidemiei de rujeolă”.
Într-un alt document, găsit în arhiva școlii, directorul școlii din Bunești, Ion Bîrzescu, în plângerea făcută prefectului de Vâlcea, arată că: ,,bugetul comunei Bunești, în ceea ce privește drepturile cuvenite întreținerii învățământului primar nu a fost bine întocmit”.
Grija pentru dezvoltarea învățământului era de multe ori lăsată pe seama cetățenilor comunei.
Cu Raportul nr. 94, din 14 iunie 1939, profesorul Școlii Normale din Rm. Vâlcea, informa Eforia Școlilor că în județ nu s-au construit școli pentru că cetățenii sunt împovărați și ,,la Teiuș și Titireci oamenii sunt în slujba ocnii și n-au putut face școală”.
Dint-un alt raport, referitor la starea școlilor din județul Vâlcea, existente în martie 1844, observăm că în mai multe sate, printre care Teiușu și Titireci, nu-și ridicaseră școli.
Într-un document, cu cuvântul învățătorului din Titireci, Ghiță Lăcătușescu, subrevizor al Plășii Otăsăului, se arată: ,,folosul învățăturii este pusă în directă legătură cu problema majoră a satelor de clăcași, raporturile cu proprietarii și arendașii”.
Datorită creşterii numărului de elevi, în centrul comunei Bunești, la 11 ianuarie 1982, lângă vechea şcoală, se dă în folosință o altă clădire, cu un etaj, cu 10 săli de clasă, laboratoare de chimie şi fizică, de biologie, de informatică, o bibliotecă şcolară şi o cancelarie pentru profesori, unde şi astăzi învaţă aproximativ 200 de elevi.
Clădirea Școlii Gimnaziale Bunești, dată în folosință la 11 ianuarie 1982.
În satul Buneşti, între anii 1979-1986, pentru a atrage mai mulţi copii la grădiniţă, câţiva ani a funcţionat o grupă mixtă în casele lui Ilie Ion şi Preda Marin, care cu timpul s-a desfiinţat, copiii venind la grădinița din centrul comunei. Educatoare a fost doamna Ilie Maria.
Pentru că distanţa pentru preşcolarii din satele Fireşti şi Râpăneşti era prea mare până la grădiniţa din centrul comunei, în anul 1986 s-a înfiinţat în satul Fireşti Grădiniţa Nr. 2 Fireşti, care a funcţionat o perioadă în casa lui Copăceanu Marcel și în casa lui Vîrje Ion. Câțiva ani mai târziu aceste două grădinițe au funcționat în două săli de pe lângă Primăria Bunești.
La 1 septembrie 2020, s-a dat în folosință o nouă clădire, modernă, pentru grădiniță, unde s-au mutat cele două grădinițe. (Vezi foto de mai jos.)
Clădirea noii grădinițe, dată în folosință la 1 septembrie 2020
